sâmbătă, 9 aprilie 2011

Ion Pribeagu-Grecul


Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târguşorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meşteşugul poeziei, posedând talent din belşug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reuşea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau.
A scris foarte mult în viaţa lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet şi umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, aşa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri şi alţii.
A scris şi el "pentru sertar", dar aceste realizări le ţinea numai pentru el, strânse într-un dosar şi ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ şi poznaş vreunui prieten bun.
În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creaţii, intitulate chiar de el "IMPERTINENŢE".
În ultima parte a vieţii sale, a intenţionat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conştiinciozitatea şi etica lui profesională nu l-au lăsat să depăşească o anumită limită în relaţiile lui cu cititorii.În mai 1973 a fost publicat acest volum, în primã editie, sub prefaţa lui Louis Gallian.


Manastirea Voronet

Mânăstirea Voroneț este situată în satul cu același nume, la 36 km de Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni și jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme.
De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugirea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare stralucire.
Pictura interioară a bisericii datează în cea mai mare parte din timpul lui Ștefan cel Mare, anul 1496.
Pictura exterioară a Voronețului, datând din timpul domniei lui Petru Rareș, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel mai reușit ansamblu al artei feudale moldovenești. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt apropiate de viață, însuflețite, firești. Frescelese disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare și în care predomină verdele și albastrul, prin compoziția larg desfășurată a diferitelor scene.