sâmbătă, 3 decembrie 2011

Petre Tutea

Petre Ţuţea a vazut lumina zilei la 6 Octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, în familia unui preot. Urmează liceul Neagoe Basarab din Câmpulung, Gh. Bariţiu din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, Universitatea Humboldt din Berlin unde studiază formele de guvernământ. Termină ca doctor în economie politică şi drept si devine discipol al lui Nae Ionescu.

Colaborează la diverse publicaţii naţionaliste, în special la ziarul Cuvântul condus de Nae Ionescu, ziar de înaltă factură intelectuală, alături de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu şi alţi exponenti straluciţi ai elitei intelectuale legionare, unde scrie numeroase articole de substanţă, studii de economie şi politică. Românismul generatiei legionare interbelice, marele intelectual l-a definit simplu:
" A însemnat să fim noi înşine..." (vezi lucrarea Petre Tuţea - Între Dumnezeu şi Neamul meu, Fundaţia Anastasia, Bucuresti, 1992).

În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat după 6 Septembrie 1940, Petre Ţuţea a îndeplinit funcţia de Şef de Serviciu şi apoi Director în Ministerul Economiei Naţionale.
După venirea comuniştilor la putere, Petre Ţuţea este arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor indurate:
"– Tot ce-am suferit – declara Petre Tutea –, aş fi neconsolat şi aş fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniţă... dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei unui mare popor... greu de istorie şi de viitorul lui strălucit". Hărţuit în permanenţă de regimul comunist prin autorităţile sale represive, Petre Ţuţea a avut curajul să-şi exprime convingerile sale legionare până în ultimele clipe ale vieţii:
"– Un Român absolut trebuie să fie legionar", spunea el. "Corneliu Codreanu a fost o PERSONALITATE. Personalitatea e un ins care influenţează ambianţa prin simpla lui forţă harismatică; un om cu har. Si Codreanu a avut acest har, a facut o Miscare puternică". Pentru ca tot el să revină şi să adauge:
"– Legionarismul a fost o revoluţie pentru că a însufleţit o generaţie, construind ordinea de stat pe substanţa istorică a poporului român"

.Continuu sub observaţia agenţilor securităţii comuniste după eliberarea sa din închisoare, Petre Ţuţea a suferit enorm, dar cu stoicism, şicanele repetate ale acestora. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modestă de lângă Cişmigiu, au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale la care acesta lucra.

Marele român Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului "Cristiana" din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Întrebat: "Ce înseamnă un om de dreapta?", câteva clipe înainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a răspuns simplu:

"– Român absolut, asta înseamnă!"

Carti si studii publicate
"Antropologie economica - Perspectivele economice ale României moderne" (17 medalioane conclusive) în "Cuvântul";
"Mircea Eliade". Apare în fascicole în revista "Familia" din Oradea, între 2 februarie 1990 - 9 septembrie 1990. 75 pag.; editie ulterioara in Biblioteca revistei "Familia", Imprimeria de Vest, Oradea, 1992;
"Aristotel si arta" (reflectii estetice). În revista "Familia" (Oradea), nr. 1-2-3 din 1991;
"Între Dumnezeu si Neamul meu". Fundatia "Anastasia". Editura si Imprimeria "Arta Grafica", Bucuresti, 1992. 400 pag.;
"Batrânetea si alte texte filosofice". Editura "Viitorul romanesc", Bucuresti, 1992;
"Reflectii religioase asupra cunoasterii". Editura "Nemira", Imprimeria Coresi, Bucuresti, 1992;
"Omul" (tratat de antropologie crestina). Editura "Timpul", Iasi, 1992;
"Philosophia perennis". Editura "Icar". Editura Horia Nicolescu, Bucuresti, 1992;
"Proiectul de tratat - Eros". (Prin colaborarea mai multor edituri): Editura "Pronto & Astra" (Brasov), Editura "Thetis" (Bucuresti); Editura Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, cu concursul Asociatiei "Porumbeni", Tipografia Centrala din Chisinau, 1992;
"321 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea". Antologiile Humanitas, Editura "Humanitas", Bucuresti, 1993.





vineri, 2 decembrie 2011

Sculptor Randy Boni

Randy Boni este sculptorul ce sculpteaza în copaci. Utilizeaza în primul rând o drujba, Boni este considerat ca fiind unul dintre artiştii lperformanti din tara.
Boni a depins întotdeauna de lemn pentru traiul sau şi are un respect profund pentru pomi, conservatorismul, buna gestionare a pădurilor, şi protejarea naturii, nu-l distruge. "Dacă un copac este pe moarte trebuie să se dea jos,eu sunt pentru păstrarea unor amintiri in  copac prin sculpturile mele", spune el.
Deşi un instrument mult mai des asociate cu îndepărtarea copac decât măiestrie artistică, aceasta este pur şi simplu un alt mod de a elimina din lemn, la fel cum un strung sau dalta poate face, doar mai repede. În mâinile unui artist, rezultatele pot fi uimitoare. O parte din distracţie din această secţiune cu privire la competenţele neobişnuit este de a expune alti mesteri la multe moduri de calificare poate fi demonstrată, şi chiar puţin probabil ca un instrument ca o drujba pot produce rezultate frumoase cu talent suficient, indemanare si practica. După ce a descoperit un film de Randy la locul de muncă pe internet ne-am uitat la rândul lor alţi artişti care butuci vechi, busteni şi copaci morţi în artă, şi a găsit de lucru lui Boni de a fi printre cele mai de viaţă asemănătoare cu privire la orice acum a fi produse. Bucuraţi-vă de fotografiile de mai jos şi urmăriţi link-ul de video de la finalul articolului pentru a vedea cum se face. Cand vine vorba de cioplitori de drujba, Randy este printre cei mai buni dintre cei mai buni.
































Nicolae Labis

Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, Poiana Mărului, comuna Mălini, județul Suceava - d. 22 decembrie 1956, București) a fost un poet român. Criticul Eugen Simion l-a supranumit „buzduganul” generației șaizeciste.

Fiu de învățători (Eugen și Ana-Profira), Nicolae Labiș învață să citească pe la 5 ani, de la elevii mamei sale. Între primele lecturi ale sale se numără Capra cu trei iezi a lui Ion Creangă.De asemenea, începe să și deseneze.
Școala primară o începe în satul natal (în clasa mamei sale); apoi, din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, o continuă în refugiu, în comuna Mihăești, satul Văcarea (lângă Câmpulung-Muscel), unde va urma clasa a III-a, obținând numai note de 9 și 10.Colegii de atunci își amintesc că scria poezii și scenete și îi plăcea să apară în public ca recitator. În mai 1945, familia se întoarce acasă și se stabilește la Mălini. Compunea poezii și povești încă din copilărie, iar debutul publicistic are loc la nici 15 ani, în ziarul Zori noi - Suceava (1950) și Viața Românească (1951). A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni (1947 - 1951).
La 13 ani a apărut în Îmblânzirea scorpiei pe o scena improvizată în satul natal. În noiembrie 1949 a început să scrie un roman, Cărări spre Victorie, pe un caiet de școală, descoperit trei decenii mai târziu. În noiembrie 1950 a fost cel mai tânăr participant la o reuniune a tinerilor scriitori din Moldova, fiind salutat ca o „minune locală”,a recitat un poem al lui acolo. În mai 1951 a primit premiul de top în limba română, la o Olimpiada de nivel național ce a avut loc în București. Luna următoare a debutat în Viața Românească la București. El a început să atragă atenția personajelor literare, inclusiv Mihail Sadoveanu și Tudor Arghezi. În următorii trei ani o sumă extinsă a poeziei lirice sale a fost publicată în reviste, dar nu sub formă de cărți până după moartea sa.
În ianuarie 1952, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a condus în cadrul școlii discuții literare. În vara anului 1952 a întrerupt cursurile liceale, reluându-le anul următor. Obține nota maximă la limba română la examenul de absolvire în Fălticeni, în august 1954.

La data de 15 septembrie 1952, Labiș a intrat la școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București. În timp ce acolo, el a citit voios și a cheltuit toți banii pe cărți noi și folosite. El a editat, de asemenea, secțiunea poezie din revista școlii. Printre profesorii lui au fost Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu și Camil Petrescu. Deși el a îmbrățișat ideile regimului comunist de guvernământ, cântându-i laude într-un număr de poezii, în timpul celui de al doilea an de școală, el a devenit un lider de opinie și o stea în cadrul partidului, care, având în vedere spiritul său liber și o demnitate incoruptibilă, a fost făcut activist al Partidului Comunist Român. În februarie 1953, departamentul său a purtat discuții cu privire la el pentru presupusele lui „abateri de la moralitatea școlii și disciplină”. În primăvara anului 1954, în cadrul Uniunei de Lucru a Tineretului (UTM) au avut loc de asemenea discuții despre el și, cu un vot împotrivă, a decis să-l expulzeze din rândurile organizației. Cu toate acestea, pedeapsa nu a fost confirmată de organele superioare. În această perioadă el l-a vizitat frecvent pe Sadoveanu. El a recitat o poezie de a lui în iunie 1954, la absolvire și a fost angajat de către revista Contemporanul, apoi de Gazeta literară. Începând din toamna lui 1955 urmează cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, însă renunță după doar un semestru. Poemul său cel mai celebru, Moartea Căprioarei, apare în Viața Românească în acest an.
În 1955-1956, Labiș a scris opere lirice. Multe dintre ele, deși publicate în reviste, nu a făcut parte din primul său volum, Primele iubiri, care a apărut cu întârziere în toamna anului 1956. (La scurt timp înainte de aceasta, el a publicat o lucrare pentru copii, Puiul de Cerb). Unele dintre aceste poezii au rămas în manuscris, fiind, în cele din urmă, publicate postum după 1962. În martie 1956, el a ținut un discurs la conferința națională a scriitorilor tineri și ca pe tot parcursul anului, a fost „uimitor de productiv”, a continuat să scrie poezii și să publice în afară de cele din Primele iubiri și se pregătea activ pentru volumul său viitor.

În noaptea de 9-10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care petrecuse câteva ore cu cunoștințe și băuse cafea și țuică la Casa Capșa și apoi la restaurantul Victoria, a plecat să ia un tramvai. El a fost condus acasă de Maria Polevoi, o dansatoare în trupa Armatei pe care o întâlnise în acea seară. Era după miezul nopții și mijlocul de transport public tocmai a început să se miște de pe loc. Aparent, el și-a pierdut echilibrul și a fost prins în grilajul dintre vagoane, lovindu-se cu capul de trotuar și fiind târât pe o distanță scurtă.O investigație oficială stabilește că ebrietatea a fost cauza căderii lui, dosarul fiind rapid închis. Locul accidentului din Piața Universității se afla peste drum de Spitalul Colțea unde a fost transportat imediat. Măduva spinării a fost secționată, trupul fiind paralizat (la 02:30 un chirurg a notat: „traume craniene și vertebrale, paralizie”). Spre zori, el a fost dus la Spitalul de Urgență. Acolo, el a șoptit un poem pentru prietenul său Aurel Covaci:
Pasărea cu clonț de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasărea cu clonț de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonț de rubin,
Ciugulind prin țărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiș
Care va rămâne o amintire frumoasă...


Imediat după accident, istoricul literar Alexandru Oprea a propus din nou eliminarea lui din UTM. În ciuda eforturilor medicilor și o mobilizare spirituală enormă de către colegii săi, cunoștințe și prieteni, starea lui s-a înrăutățit inexorabil. Pe 22 decembrie, la ora 2 dimineața, a murit. Două zile mai târziu, la amiază, persoane îndoliate s-au adunat la Casa Scriitorilor, unde mai mulți scriitori proeminenți au citit și poemul său Moartea Caprioarei. El a fost înmormântat la cimitirul Bellu, după ce procesiunea funerară a trecut prin fața mormântului lui Mihai Eminescu.
Trei scenarii există cu privire la moartea sa. În primul moartea a fost accidentală. Colegul lui Gheorghe Ioniță a scris, „Labiș nu prezintă nici un pericol real pentru [regim], dimpotrivă, a fost în interesul lor să fac din el un poet de curte. După toate aceste, el a fost cel mai talentat”.
 Al doilea este că a fost sinucidere: în anii 1980, prietenii lui au început să spună că, după cum a simțit că vârful talentului său a trecut, el a făcut acest pas deoarece nu dorea să-și petreacă restul vieții în mediocritate.
Al treilea este că a fost o lovitură din partea Securitații. În dimineața următoare, el însuși a spus unui prieten, „După ce am căzut pe liniile de tramvai, am văzut roata venind spre capul meu. Apoi a fost ceva ce mă împingea de la spate și din nou mă apropiam de roți. Acest lucru s-a întâmplat de trei ori”. Un alt prieten a observat, „El a încercat să urce la bordul tramvaiului în față, la scaunele de clasa a doua, dar cineva l-a împins și în ultimul moment a prins grila de la mijloc, dintre vagoane: am ținut ochii larg deschiși”. Mai mult, Maria Polivoi, l-a văzut pe cel care l-a împins de la spate, dar, amenințată în repetate rânduri cu moartea, a preferat să păstreze tăcerea asupra identității lui, ducând secretul cu ea în mormânt în 1978.Eu cred aceasta varianta.
Chiar dacă el nu a fost asasinat, Labiș a fost cu siguranță un ghimpe în coasta regimului. După Revoluția română din 1989, Gheorghe Tomozei a scris, „Labiș este primul poet român disident .... El a anunțat o pauză feroce între poezie și ideologia zilei. Mai mult decât sigur, închisoarea nu era prea departe pentru el”. Securitatea a făcut notă din convorbirile sale private că a „defăimat regimul comunist”, iar poemele lui conțineau prea multe teme voalat anti-comuniste.Inerție, în titlul celui de al doilea volum poate să se fi referit la absența unei destalinizări veritabile a regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej. El și prietenii săi au discutat despre problema Basarabiei. La data de 03 noiembrie 1956, la o nuntă la care au participat aproximativ o duzină de oameni, el a cântat imnul Regatului din România, Trăiască Regele. La Capșa, în timpul unei discuții anti-sovietice privind revoluția maghiară recentă, s-a ridicat și a recitat cu voce tare Doina lui Eminescu poem patriotic interzis. De asemenea el a participat la reuniuni în cursul mișcării studențești în București, din 1956, care au fost urmate de represiuni viguroase. Având în vedere popularitatea lui în creștere, un proces ar fi fost incomod.


Fratii Chirac - Moartea caprioarei
   
 Asculta  mai multe  audio   traditionala