vineri, 20 iulie 2012

Viaţa Sfîntului Prooroc Ilie Tesviteanul


La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul.
Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte.
Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars ; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.
Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva, care mai exista și astăzi, și unde a trăit și ‎Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el si după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.


Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de a vedea fata în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față (cf. Matei 17). Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cu puterea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multa autoritate. Se spune că, simțind el că zilele pe pământ sunt numărate, și-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul i-a făcut aceasta favoare de a se muta din viața aceasta pământească la viața cea cerească, fără a trece prin poarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testament care s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă de cai.





În tradiția populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credință și curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat și erou al credinței. Fiii Bisericii Ortodoxe Române au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Există tradiții populare diferite din toate zonele geografice ale Românei, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred că atunci când se întâmpla fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu și mereu în slujba binelui. Dreptatea si autoritatea precumpănesc în raport cu alte virtuți ale sfinților Noului Testament. Fiind unul dintre Profeții evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaște sub numele de Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesvieanul.

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătorește suirea la cer a Sfântului și Marelui Prooroc Ilie Tesviteanul. Statisticile existente la nivel național arată că, din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane (cca 0,55%) poartă numele Sfântului Ilie.
Multe biserici, de la orașe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie.
Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se manâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de "retezatul stupilor".



Irina Zoican - Nana de Sf Ilie
 
 Asculta  mai multe  audio   populara
video


joi, 19 iulie 2012

Marie-Guillemine Benoist


Marie-Guillemine Benoist , născuta Marie de Laville-Leroux Guillemine , 18  decembrie  1768 la Paris , a murit în acelaşi oraş la 8  octombrie  1826 , este un pictor francez al şcolii neoclasice . Tatăl ei a fost un funcţionar public , ea s-a căsătorit la 12  martie  1793 , Benoist d'Angers , un bancher.
Marie Benoist Guillemine este formata de către Elisabeth Vigee Le Brun din 1781 . În 1784 , ea a cunoscut pe poetul Charles-Albert Demoustier. Ea intră ca sora ei, Marie-Elisabeth Laville-Leroux , in atelierul lui Jacques-Louis David , pictor laCurtea lui Napoleon I, în 1786.

Tabloul Inocenţa între virtute şi viciu , în chip de subiect mitologic, reflecta convingerile sale feministe, este bine descris ca un om în timp ce ea este una dintre cele mai tradiţionale femei. Marie Benoist Guillemine a expus pentru prima data la Salon in 1791 un tablou inspirat de mitologie.
În jurul lui 1795 , Marie Benoist Guillemine a abandonat subiectele clasice pentru pictura de gen, după atacurile şi se eliberează treptat de influenţa lui David. Ea a continuat cariera de succes ca pictor şi a expus la Salonul din 1800 Portret de negresă , care i-a dat imediat reputaţia. A pictat doar şase ani la abolirea sclaviei , acest tablou, este considerat un manifest de emancipare a sclavilor şi plin de feminism . Tabloul va fi cumpărate de către Ludovic al XVIII-lea în 1818  .
Marie Benoist Guillemine a câştigat o medalie de aur la Salonul de 1804 şi a primit o pensie de guvern. Ea a deschis un studio de la acea dată exclusiv pentru femei  in care ea le învaţă pictura. Ea primeşte un comision de la Napoleon Bonaparte , pentru a-i face portretul lui pentru oraşul Gent şi a realiza un portret si al Elisa
ei Bonaparte , sora împăratului şi ducesa de Lucca, în 1805 .
La restaurare, contele Benoist, regalist convins, a fost numit de Consiliul de Stat . Marie Benoist Guillemine trebuie, spre regretul său, sa se opreasca din pictat şi expunerea picturilor sale in timp ce ea era la apogeul carierei sale.
Unii au văzut în ea un spirit înaintea timpului său, aspiraţiile sale pentru emancipare şi talentul său a fost înăbuşit de greutatea societăţii, în ciuda promisiunilor Revoluţiei . 







video

marți, 17 iulie 2012

Sofonisba Anguissola

Continuam calatoria noastra pentru a redescoperi Femeile Artiste.
Cea de-a doua  pictorita este Sofonisba Anguissola.
Sofonisba Anguissola, născută în 1532 la Cremona în Lombardia, decedată în 1625 la Palermo în Sicilia, a fost o pictoriță italiană care a pictat în stilul manierist, fiind activă la sfârșitul secolului XVI și începutul secolului XVII. A avut cinci surori, toate pictorițe, ea fiind cea mai cunoscută. A fost eleva pictorului Bernardino Campi.





Ea a devenit o pictoriţă cunoscută, reuşind cu succes să se impună într-un domeniu eminamente masculin. Portretistă de mare talent, a lucrat la curtea regelui Filip II al Spanei, unde a fost numită doamnă de onoare a reginei şi pictor al familiei regale.
Sofonisba a ocupat un loc particular în istoria artei, deschizând calea viitoarelor femei-pictor, precum Artemisia Gentileschi.



Cea mai cunoscuta artista a secolului XVI, Safonisba Anguissola, s-a nascut intr-o familie de nobili italieni. Mama lor a murit tanara, lasand in urma un tata foarte bogat si cinci fete. 
Cu toate ca tatal lor era un om liberal, el a incercat sa le dea fetelor sale clasica educatie a vremii, educatie ce includea si lectii de pictura. Acesta atitudine a determinat ca Anguissola sa inceapa sa-si castige singura existenta, pictand portrete la curtea Spaniei.










video

luni, 16 iulie 2012

Femeile in Arta


Aici vom afla despre  artiştii femei în istoria artei. Aşa că vă întreb, "De ce există atât de puţine femei mari artişti?"
Potrivit tradiţiei, în trecut locul unei femei a fost în casa, ea a fost sub tutela, în primul rând a tatălui ei şi apoi a soţului ei. Atribuţiilor sale principale au fost să fie o soţie, o mamă, şi apoi o gospodina. Daca o femeie a scapat de aceste taxe pentru a deveni un artist a fost o excepţie de la regula.:
Astăzi, există mulţi mari artişti femei. Aceasta a avt loc de abia în secolul 20 când masele de femei au devenit eligibile , pentru a primi cele mai înalte niveluri de formare artistică. Acest lucru ne aduce la problema de a prezenta imagini de picturi ale artişti lor femei. 

Cineva, spune, ne vor aminti în viitor.
  Sappho

Istoria din toate timpurile, de astăzi şi mai ales, ne învaţă că ... femeile vor fi uitate, dacă au uitat să se gândească la ele înşişi.
  Louise Otto-Peters

Acest lucru este atât de bun, nu ai şti că a fost pictat de o femeie.
  Hans Hoffmann despre studentul lui Lee Krasner, 1937.
Sa incepem cu:
LUCIA ANGUISSOLA
Lucia Anguissola(1536 ori 1538 – d. ?Cremona, c. 1565, inainte de 1568) a fost o pictorita italiana manierista.
Se cunosc foarte putine despre viata ei. Nu au ramas date despre nasterea ei, insa a ramas inregistrata data mortii ei pe cand avea in jur de 20 de ani, anul 1565. Se cunosc putine picturi ale  Luciei si doar doua lucrari existente sunt semnate.


Deoarece Lucia a murit cand avea in jur de 20 de ani, ea nu a avut oportunitatea sa rivalizeze cu sora ei.


video