sâmbătă, 6 octombrie 2012

Neuschwanstein=Castel de basm=


Ludwig al II-lea de Bavaria (1845-1886), numit şi Regele Nebun, a fost fiul regelui Maximilian al II-lea de Bavaria cu Maria de Prusia. A primit o educaţie atentă, care a pus accentul pe latura artistică. În viaţa sa a avut două mari obsesii: să construiască castele grandioase şi pasiunea pentru Richard Wagner, ceea ce a făcut ca Ludwig al II-lea să devină patronul şi prietenul apropiat al compozitorului, care, astfel, nu a mai trebuit să-şi facă griji privitoare la traiul de fiecare zi şi nici de mijloacele necesare pentru a-şi putea prezenta operele.
A iniţiat construirea a patru castele minunate: Neuschwanstein, a cărui construcţie a durat 17 ani, Linderhof, singurul care a fost terminat în timpul vieţii sale, Herrenchiemsee  şi Hohenschwangau.
Cel mai spectaculos castel este Neuschwanstein, situat în oraşul Füssen, 132 km sud-vest de München. Este construit la altitudinea de aproape o mie de metri, între munţi, într-un loc încântător.
Ludwig al II-lea a vrut ca acest castel să fie construit de bavarezi, cu materiale din Bavaria. Acest fapt a avut ca urmare încurajarea dezvoltării meseriilor pe plan local.
Castelul nu numai că trebuia să semene cu unul de basm, ci urma să fie dotat cu ultimele cuceriri ale tehnicii de la acea dată.
Pe lângă frecventele trimiteri la poveşti, legende şi diverse personaje medievale (Tristan şi Isolda, Ferdinand Catolicul), castelul înglobează o reţea electrică completă, primul telefon mobil din istorie (cu o acoperire de şase metri) şi o bucătărie, în care au fost aplicate principiile de transmitere a căldurii elaborate de Leonardo Da Vinci.
folosit un sistem de conducte de ventilaţie pentru aerul cald, care circulă prin camerele de la etajele superioare.
În acest scop, lângă bucătărie au fost construite nişte sobe mari, iar pentru a le putea aproviziona cu cantităţi mari de lemne de foc, a fost construit un ascensor special.
Frumuseţea Castelului Neuschwanstein este completată de frumosul peisaj al Alpilor, care îl înconjoară, şi de o cascadă, care poate fi văzută din camera regelui.
Castelul, fiind atât de concordant cu descrierile din basme, a fost ales de Disney ca model pentru filmul său "Frumoasa din pădurea adormită". O replică a castelului a fost construită în Disneyland.
Delectaţi-vă cu aceste fotografii unice ale unui castel de basm.










Sala Tronului este impresionantă, în ciuda faptului că a fost lăsată neterminată.
Podeaua este de mozaic şi reprezintă cercul terestru, simbolizând viaţa animalelor şi plantelor.
De tavan atârnă un candelabru, care cântăreşte 900 kg. Este executat din alamă placată cu aur şi este încrustat cu cristal de Boemia.
În această sală măreaţă, care îţi transmite un sentiment de sacralitate, poate fi văzut locul pe care ar fi trebuit să se afle tronul, care nu a mai fost realizat, datorită morţii regelui.






Sala de Muzică a fost proiectul predilect al regelui. Amplasată lângă Sala Tronului, era principala sală a castelului. Acoperă întreg etajul al patrulea din partea de est a castelului.
Are două funcţiuni: Sală de muzică şi sală de bal.
Plafonul casetat, din lemn de pin are o acustică bună.
Cele mai multe dintre picturile din această sală de bal sunt lucrări ale maeştrilor Spiess şi Ferdinand Piloty, ambii din München.




Dormitorul regelui, ca şi în alte castele ale lui Ludwig al II-lea, este bogat decorat. Motivul central îl reprezintă Legenda lui Tristan şi Isolda. Cei doi nu sunt reprezentaţi doar în picturile murale, ci şi în sculpturile de pe uşi şi pe piesele de ceramică.
Patul luxos în stil neogotic, şi tapiţeria scaunelor, sunt din mătase albastră şi brodate cu aplicatii si lei, lebede, coroane şi crini.


Vestiarul este singura cameră privată care nu are tavan din lemn, pentru a lăsa loc unui tablou magnific.

Vază pentru flori din majolică, în formă de lebădă, creată de Villeroy & Boch.
Lebăda a fost animalul heraldic al regelui Ludwig al II-lea de Bavaria.
Capela Palatului
Se deschide spre dormitorul lui Ludovic al II-lea de Bavaria. 
Decorată in stil gotic modern, este dominată de un altar bogat sculptat. Altarul este completat cu un valoros crucifix de fildeş. Picturile şi vitraliile descriu scene din viaţa de sfântului Ludovic, patronul regelui.




Bucătăria era foarte modernă pentru timpul său. Era dotată cu apă caldă şi rece şi cu rotisoare automate pentru prăjit căprioare. Acest lucru s-a realizat prin abur fierbinte, care urcă prin horn şi pune în mişcare o turbină. Mişcarea de rotaţie este transmisă spre grătar prin intermediul unui angrenaj. 
Este o aplicare în practică a uneia dintre invenţiile culinare ale lui Leonardo da Vinci.
A fost înzestrată şi cu o plită cu un dispozitiv pentru a încălzi mâncarea, un cuptor şi un rezervor. 
Are şi un dulap încastrat în perete, pentru veselă, şi o încăpere închisă cu pereţi de sticlă, pentru bucătarul-şef.
Bucătăria a fost echipată cu tehnologia cea mai avansată din epocă.
A fost echipată cu un şemineu mare şi un dulap, un rotisor mare şi unul mic.
Ludwig al II-lea a trăit doar 172 de zile în castelul de Neuschwanstein.
La 10 iunie 1886 a fost detronat, pentru că familia şi politicienii din Bavaria l-au considerat incapabil să guverneze, deoarece suferea de o boală mintală. Prin urmare, l-au luat din castelul său şi l-au dus la castelul Berg.
Trei zile mai târziu, pe 13 iunie, regele s-a înecat în lacul Starnberg , în faţa castelului care fost ultimul său domiciliu - închisoare. Odată cu cadavrul său, a fost descoperit şi cel al medicului său personal, dr. Gudden.
Versiunea oficială cu privire la moartea lui este sinuciderea, prin care se încheie viaţa sa chinuită, medicul său pierzându-şi viaţa în încercarea de a-l opri pe rege din înfăptuirea acestui gest. 

Lacul Starnberg 


vineri, 5 octombrie 2012

LEGENDELE BRASOVULUI

PIETRELE LUI SOLOMON
Cheile râului Solomon din Scheii Braşovului sunt cunoscute drept Pietrele lui Solomon, iar râul portă numele aceluiaşi personaj. Solomon ar fi, după legendă, un rege maghiar care ar fi sărit cu calul său, peste prăpastia dintre stâncile care mărginesc defileul. Urmăritorii săi păgâni (turci sau tătari) au căzut în prăpastie şi astfel regele a scăpat de duşmani. Amintirea acestei întâmplări a fost păstrată în tradiţia orală românească.


STATUETA ZIDARULUI

Pe latura de nord a Bisericii Negre se află o statuie enigmatică înfăţişând un tânăr zidar care se apleacă spre baza contrafortului pe care este amplasat. În afară de această statuie, pe contraforţii de pe latura de nord a Bisericii Negre se mai aflau şi alte statui: o femeie, un leu şi un războinic cruciat. Astăzi nu se mai păstrează în exteriorul Bisericii decât statuia tânărului zidar. Această statuie reprezintă omagiul adus de colegii săi pietrari tânărului care şi-a găsit sfârşitul în timpul lucrărilor de construcţie a Bisericii (sec. XV). Personajul reprezentat de statuie a fost victima invidiei unui confrate mai în vârstă care i-ar fi cerut să ridice ceva de pe cornişa zidului şi când tânărul s-a aplecat l-a îmbrâncit şi a căzut în gol. Probabil că tânărul şi-a găsit sfârşitul chiar la baza contrafortului pe care astăzi se află statueta sa.


STRADA SFORII






Strada Sforii constituie cea mai îngustă uliţă din Cetatea Braşovului. Deşi unii susţin că este o strada veche şi că ar fi cea mai îngustă din Europa, totuşi, adevărul este că Strada Sforii a fost creată în sec. XIX ca un gang de acces pentru pompieri.

STATUIA LUI ARPAD

În anul 1896, pe Dealul Tâmpa s-a ridicat o coloană având aşezat pe capiţel un personaj înfăţişând un arcaş din timpul dinastiei arpadiene. Pentru majoritatea cetăţenilor Braşovului, această statuie a rămas ca fiind statuia lui Arpad, ducele care a condus triburile maghiare în Pannonia. Ajuns în Pannonia, Arpad a primit jurământul de credinţă al conducătorilor celor şapte triburi maghiare şi a pus bazele viitorului regat maghiar. Aniversarea unui mileniu de la aşezarea ungurilor în Pannonia a prilejuit ridicarea a numeroase monumente dedicate acestui eveniment în întreaga Ungarie. Între acestea se înscrie şi statuia nobilului maghiar de pe Tâmpa. Această statuie face parte dintr-un ansamblu statuar extins pe teritoriile mai multor ţări (Ungaria, Croaţia, Italia, Slovacia, România şi Ucraina) proiectat şi realizat de Gyorgy Zala şi Albert Schikedanz. Statuia lui Arpad îl reprezintă de fapt Tuhutum (Teteny), unul dintre voievozii lui Arpad, cel care a cucerit ducatul lui Gelu Romanul şi a devenit primul voievod maghiar al Transilvaniei. În 1916, statuia a fost aruncată în aer de persoane neidentificate. Capul acestei statui se află astăzi în Casa Parohiei Reformate din Braşov.

CASA NEGUSTORILOR



Soţia lui Valentin Hirscher, Apollonia Hirscher, a ridicat în Piaţa Casei Sfatului de astăzi o clădire dedicată comerţului, numită Casa Negustorilor sau Podul Bătuşilor. Bătuşii erau micii negustori care se ocupau de comerţul cu amănuntul. La parter erau mici ateliere şi dughene în care meşterii şi comercianţii îşi prezentau produsele. Clădirea a fost construită în urma unei promisiuni făcută de Apollonia Hirscher ca mulţumire pentru faptul că fiica sa a fost salvată de la moarte. Se pare că micuţa intrase în moarte clinică şi şi-ar fi revenit după funerarii în mormânt, fiind descoperită de către un gropar sărman care a încercat să-i ia bijuteriile. Această întâmplare este ilustrată într-o frescă pe clădirea Hirscher de pe strada Armata Română colţ cu strada Republicii.

LACUL VRĂJITOARELOR
La ieşirea din Cetatea Braşovului pe poarta din capătul Străzii Porţii (Republicii – Modarom) se afla un lac în care vrăjitoarele sau femeile bănuite a fi vrăjitoare erau supuse ordaliilor (apelului la judecata divină). Nefericitele erau aruncate în apă cu greutăţi legate de picioare şi mulţimea aştepta să vadă dacă se înnecau sau nu. Există mentalitatea ca vrăjitoarele, fiind servitoarele satanei, nu se pot înneca. Prin urmare, femeile care erau vrăjitoare ar fi supravieţuit acestui supliciu. Nu avem nici o atestare a vreunei vrăjitoare care să fi supravieţuit. Dacă s-ar fi menţinut asupra apei ar fi fost luate din apă şi arse pe rug. Lacul a fost asanat la începutul sec. XIX şi astăzi este străbătut de bulevardul Eroilor.

LACUL DE SUB TÂMPA
Bătrânii povestesc că sub Dealul Tâmpa se află o peşteră de mari dimensiuni în interiorul căreia s-ar afla un lac. Părerile despre natura acestui lac sunt diverse. Astfel, unii susţin că ar fi un lac de apă sărată (un ochi de mare), în timp ce alţii susţin că ar fi un lac de apă dulce şi aducând ca argument faptul că pe Tâmpa se aflau izvoare de apă dulce care între timp au secat.

BISERICUTA PAGANILOR
Pe drumul spre Poiană există o piatră stranie; popular, acel loc se numește și astăzi ,,Bisericuța păgânilor”. Se spune că, în cele mai vechi timpuri păgâne, aici ar fi fost într-adevăr un templu. Atunci bântuiau prin aceste păduri întunecate oameni sălbatici. Mai târziu oamenii pădurii au dispărut. Nu se știe ce s-a întâmplat cu ei — însă a rămas amintirea locului, unde se spune că a fost odinioară ,,Bisericuța păgânilor”.
Despre acest loc se mai povesteşte că în timpul unuia dintre numeroasele asedii asupra Râșnovului, turcii au fost înfrânți iar câțiva călăreți refugiați s-au rătăcit în pădurile din apropiere. Deoarece se temeau că vor fi prinși de locuitorii Țării Bârsei, s-au ascuns într-o peșteră. Astfel au rămas ascunși o vreme în pădure și au ridicat o masă de piatră pentru ofrandă și o casă şi de aici numele locului, păstrat până azi, ,,Bisericuța păgânilor”.

PARCUL CENTRAL
Parcul central al Braşovului, ce datează de pe la 1885, era la început un loc viran de-a drepta şi de-a stânga porţii vămii, pe locul unde trăgeau carele sătenilor ce veneau cu marfa la târgul din cetate. Pe promenadă se plimba în cursul săptămânii tineretul braşovean. Duminica după prânz era rezervată lucrătoarelor şi servitorimii, ce primeau liber de la stăpâni. În timp, zona a fost transformată în ceea ce numim azi parcul central sau Nicolae Titulescu.

PRICULICII

Miturile populare susţin ca fii din flori ai unor fii din flori devin după moarte priculici, adică un fel de strigoi. \\\”Priculiciul este acelaşi lucru ca la francezi \\\’Loup garou\\\’; se crede că oamenii se pot schimba în lupi şi că îşi însuşesc într-atât firea acestora, încât se reped şi sfâşie atât oamenii, cât şi dobitoacele\\\”, spunea în 1711 Dimitrie Cantemir.
Catacombele medievale,  tuneelurile secrete, gropile cu mâncare de sub Piaţa Sfatului, imensul lac de sub Tâmpa, şi comoara lui Solomon, sunt miturile cele mai populare ale Braşovului. Despre ele au povestit de-a lungul veacurilor toţi braşovenii, astfel încât s-au transmis din generaţie în generaţie până la noi.
Una dintre legende se referă chiar la stema Braşovului şi anume coroana aşezată pe un trunchi de copac. Unii dintre specialiştii în heraldică susţin teoria conform căreia simbolul stemei Braşovului îl reprezintă supunerea oraşului faţă de coroana austriacă şi permanenţa pe aceste locuri ( reprezentată de rădăcinile din stemă).
O altă parte susţine legenda conform căreia atunci când regele Solomon fuge din oraş cu o mare cantitate de bogăţii şi tâlhării îi iau urma şi acesta se refugiază în zona ce azi îi poartă numele şi anume “pietrele lui Solomon”. Acolo, dupa ce îşi ascunde bine bogăţiile încearcă să sară de pe o stâncă pe alta pentru a scapa de răufăcători dar se prăbuşeste în prăpastie iar corona ce o purta pe cap îi cade pe o buturugă de unde şi stema oraşului.
De obiceiul Junilor Braşoveni care în duminica Tomii înconjoară de 3 ori cetatea Braşovului se leagă o legendă străveche. Asa cum se ştie în evul mediu romanii din Schei nu aveau voie să pătrundă în cetatea medievală Braşov, deoarece se credea că dacă un scheian va apuca să înconjoare de 3 ori călare Piaţa Sfatului atunci oraşul va cădea în mâinile romanilor. Nu se mai ştie când anume au reuşit scheienii să intre călare în cetate şi să împlinească legenda dar din acel moment junii înconjoară în fiecare an Piaţa Sfatului de 3 ori pentru a menţine credinţa străveche.
Una dintre legendele devenite însă realitate se leagă de existenţa sub caldarâmul Pieţei Sfatului a unor gropi cu cereale. Existenţa acestora a fost certificată în 3 rânduri începând cu finalul anilor `50 şi continuând în 1967 şi 1987 de prăbuşirea a trei camioane în gropile de alimente pline cu ceramică dacică şi chiar de dată mai recentă din evul mediu.
Se ştie că în timpul oraşului medieval aici erau îngropate proviziile de alimente de care oraşul se servea în cazul asediilor. Locul exact al fiecărei gropi era cunoscut doar de 3 oameni din oraş care întinzând din trei colţuri ale pieţei, într-un anumit fel frânghii pe care existau noduri ce corespundeau fiecărei gropi de alimente puteau astfel să le afle cu exactitate locul.
Alte enigme ale Braşovului ţin de aşa zisul lac de sub muntele Tâmpa, de catacombele care pleacă din diferite puncte strategice ale oraşului cum sunt Cetăţuia, zona După Ziduri, Turnul Negru, Biserica Neagră, Biserica Bartolomeu, sau clădirea Modarom. Unele dintre tuneluri au fost străbătute dintr-un capăt într-altul altora doar le-a putut fi intuit traseul însă cert este că cele mai multe datează din secolul al –XVI-lea şi din perioada interbelică.