miercuri, 28 noiembrie 2012

GHEORGHE PETRASCU


Gheorghe Petrașcu (Gheorghe Petrovici, n. 20 noiembrie 1872 (S.N. 2 decembrie), Tecuci - d. 1 mai 1949, București) a fost pictor și academician român, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat și prin forța de evocare a obiectelor și priveliștelor, prinse în mediul lor imediat.
S-a născut în orașul Tecuci din Moldova, într-o familie cu tradiții culturale. Părinții săi erau mici proprietari din ținutul Fălciu, Costache Petrovici-Rusciucliu și soția acestuia Elena, născută Bița. Frate cu diplomatul, scriitorul și criticul literar și de artă Nicolae Petrașcu. Gheorghe Petrașcu arată de tânăr înclinații artistice, făcând primele studii la Academia de Belle-Arte din București. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primește o bursă pentru a se perfecționa în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian și lucrează în atelierul lui Bouguereau (1899-1902).
De la prima sa expoziție personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea și Alexandru Vlahuță, care îi cumpără câte o lucrare.
Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în țară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât și în Franța (Vitré, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) și mai ales în Italia (Veneția, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu șterge contururile ca la impresioniști, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele venețiene demonstrează cel mai bine anticonformismul lui Petrașcu. Artistul rezistă interpretărilor tradiționale, în care peisajul orașului pe lagună nu era decât un pretext pentru a analiza interferența vibrațiilor luminoase, în eternă schimbare pe apă, pe zidurile colorate și în aerul pur.
Pentru Petrașcu, Veneția posedă o noblețe dramatică, o măreție tragică și fastuoasă, "cu străluciri de vechi relicve, ce evocă istoria vechilor palate, cu poezia lor gravă și fascinantă". Într-o dezlănțuire a tonurilor dure, Petrașcu realizează o massă de culori tumultuoase, printr-o juxtapunere insolită a roșului stins, cu tonalități de albastru, cenușiu și brun. Această suprapunere succesivă dă pastei lui Petrașcu o structură aproape sculpturală, rugozitățile culorii influențează regimul de umbre și lumină ca accentele unui relief. Portretele - în special cele pictate în perioada 1923-1927 - produc o impresie de austeritate majestuoasă. Autoportretul din "Muzeul Zambaccian" pare a descinde din Renașterea italiană, de o gravitate solemnă dar și cu o notă de sensualitate.
Gheorghe Petrașcu a avut numeroase expoziții personale, între 1903 și 1923 la Ateneul Român, apoi la "Căminul Artei" (1926-1930), culminând cu cele două retrospective de la "Sala Dalles" din anii 1936 și 1940. A participat la Bienala din Veneția (1924, 1938 și 1940); primește "Marele Premiu" al "Expoziției Internaționale" din Barcelona (1929) și al celei din Paris (1937).

petrecute de cel care s-a legat prin panzele sale de Targoviste, de orasul care l-a primit in 1922 cand si-a construit aici o locuinta, orasul pasnic, patriarhal, care il atragea atat prin istoria sa lasata pe ruinele Curtii Domnesti, dar si prin liniste si calm. Influentat de N. Grigorescu, Gheorghe Petrascu se desprinde de acesta si isi creeaza un stil original, realizat in modalitatea de a expune pe panza o pasta consistenta plina de stralucire.
Muzeul expune si obiecte cu caracter memorial, fotografii, scrisori, peneluri, sevaletul, obiecte personale etc., care vin sa faca legatura dintre sufletul vizitatorului si framantarile artistice ale pictorului.

Pictorul GHEORGHE PETRASCU viziteaza prima oara Targovistea in anul 1920 eveniment ce va conferi orasului nostru o stralucita notorietate artistica. Artistul sa hotarat sa-si construiasca aici o resedinta pentru perioade de reculegere, de elaborare tihnita, cautand cu nostalgie un mediu proprice care sa compenseze distrugerea casei sale de creatie de la Nicoresti, in timpul razboiului, in 1917.
Din 1922 - pana in 1942 GHEORGHE PETRASCU va picta masiv la Targoviste atras de aspectul patriarhal, incitat prin structura sa afectiva de existenta multor vestigii istorice sfidand eroic vremelnicia, ingemandu-se armonios pe arterele orasului. Astfel se explica suita compozitiilor inspirate de Curtea Domneasca din Targoviste, dar si peisajele cu case vechi din localitate, imaginile din miezul naturii lucrate in "plan-air", de regula din imprejurimile Targovistei, sau generoase naturi statice cu flori.





O alta resursa de creatie isi gaseste artistul in propria lui casa, locuinta simpla cu doua incaperi la parter - dintre care cea mai mare cu destinatie de atelier - si doua camarute ale copiilor la etaj; de aici releva el, altruist, bucuria existentei prin creatie, inconjurat de familie - sotie si copii.



In contextul artei romanesti, Petrascu se inscrie ca o personalitate de mare originalitate, intreaga sa creatie semnificand o lupta imensa, dramatica pentru a smulge materiei taina ei, pentru a o stapani prin forta launtrica si a o integra in acel cheag pictural care inseamna nazuinta sa.





Pictorul va descifra misterul materiei prima oara in peisaje, gen care ii permitea contactul direct cu natura, cu mediul ambiant care desemna prezenta elementului arhitectural. In peisajele lui Petrascu, executate in tara ("Casa de la Nicoresti", Paraclis domnesc") sau in strainatate ("Piata la Assuan"; "Case la Vitré) desprindem facultatea de a reda climatul local prin fidelitatea fata de motiv, dintr-o intima nevoie de adevar, dintr-o structurala constiinciozitate.
Peisajele de pana in 1915-1917 apar adesea mai tenebroase, dar tonurile desi inchise confera distinctia unor armonii subtile, cenusii, in care transpar accente fine de albastru si rosu stins.


Inca din 1900 albul si negrul au fost folosite de pictor drept culori de sine statatoare care se integreaza in compozitia cromatica a tabloului, iar dominanta lor creeaza efecte dramatice. In perioada maturitatii creatoare, dupa 1921, Petrascu isi va lumina paleta, o va regenera fara a-i schimba elementele componente, manifestand aceasta evolutie in toate genurile.